Halloween în Transilvania

Cum a luat naştere sărbătoarea? Halloween. Credinţa era ca spiritele fară liniste ale celor morţi puteau căuta, în acea unică noapte, drumul către lumea de dincolo cu ajutorul oamenilor, iar singurul mod în care puteau face acest lucru, era să le fure trupul. De fapt, se pare că vechii locuitori ai Britaniei şi ai Irlandei de azi recurgeau destul de des la arderea pe rug a celor suspecţi de a fi posedaţi, asta şi ca un avertisment la adresa spiritelor care trebuiau îndepărtate. Halloween. În ajunul zilei de 31 octombrie, celţii din Irlanda construiau ruguri înalte din ramuri tinere de stejar pe care le considerau sfinte, iar la focul acestora infaptuiau sacrificii rituale. In acelasi […]

Read More

City Break Brasov

Este puţin probabil să nu fi trecut prin Braşov cel puţin o dată in viata ta. Pe vremuri, Braşovul era un important centru meştesugăresc, un adevarat nod comercial; acum este un important nod turistic, un oraş aflat in inima Transilvaniei, care face legatura cu multe zone din tară. Fiind un oraş medieval de secol XIII, a fost construit la fel ca toate celelalte, cu bastioane si turnuri; aici existau pe vremuri Bastionul Fierarilor, Turnul Măcelarilor, Bastionul Tesatorilor, Turnul Lemnarilor, Bastionul Tabacarilor sau al Vanatorilor. Acum, toate acestea sunt considerate adevarate monumente istorice şi cu fiecare an atrag tot mai multi turişti. Ne-am gandit să facem un tur virtual al oraşului, un plan de weekend pentru […]

Read More

Oktoberfest în Brasov

Sărbătorile sfârşitului de vară sau începutului de toamnă aduc cu sine bucurie. Vom simţi nostalgia verii printr-un festival de Jazz, tumultul toamnei prin atmosfera specifică Oktober Fest, voia bună odată cu Stand Up Comedy Fest, veniti special la Brasov. Ediția cu numărul V a festivalului Jazz la Castelul Bran va avea loc în perioada 25-27 august 2017 și se va desfășura ca și precedentele ediții, în incinta curții interioare a Castelului Bran și în Biserica Evanghelică Râșnov. Ediția din acest an va debuta cu un concert excepțional susținut de Svante Henryson – violoncel, Jon Balke – pian, Anders Jormin – contrabas și Audun Kleive – tobe și percuție. A doua zi de festival aduce în […]

Read More

Amural & Brasov, Capitală Europeană

Festivalul se descrie curajos la intersectia dintre padure si oras, pe fundatii medievale dar cu instrumente digitale, la granita intre experienta si experiment, din inima dar cu cap stimuland vazul si aducand emotia, un festival aflat la intersectia dintre oameni. Evenimentul se vrea a fi unic in Romania si face parte din programul oficial al candidaturii Brasovului la titlul de Capitala Europeana. Din pacate Brasovul insa nu abunda de suficiente evenimente culturale de substanta, nu produce suficienti creativi si ii lipseste o infrastuctura culturala functionala astfel incat sa fie considerat pe viitor o capitala culturala. Esenta vine inglobata in 4 zile unde evenimentul va avea in centru cea mai recenta forma de arta urbana – […]

Read More

1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului. Să dăm în mintea copiilor!

În Ambient suntem indragostiti de toate petrecerile si evenimentele legate de familie, părinți și copii, datorita relației strânse din familia noastră, care a rămas unita de-a lungul timpului și a reușit să construiască atât de multe experiențe minunate pentru toți cei care ne-au trecut pragul. Ne simțim norocoși sa putem sărbători cu voi la 1 Iunie, un lucru atat de special precum copilăria, care ne dă întotdeauna bucurie și prospețime și vă invităm cu această ocazie să ne unim forțele pentru a-i surprinde pe cei mici. Echipa Ambient si Brașovul va asteapta cu multe surprize speciale pentru toate gusturile. Camerele noastre confortabile vor fi refugiul cald, unde va puteti relaxa după o zi plină de […]

Read More

1 Mai Ziua Muncii şi Zilele Braşovului, Curiozităţi, Obiceiuri şi Istorie

Hotel Ambient va invita la Brasov, sa petreceti un 1 Mai de neuitat si sa sarbatoriti alaturi de noi atat Ziua Muncii, cat si Zilele Brasovului, care va vor lasa cu siguranta placut impresionati. Va punem la dispozitie camerele noastre odihnitoare, bucate alese de care va puteti bucura in Restaurantul nostru si va vom insoti in fiecare clipa, pentru a avea o experienta de neuitat in acest oras de vis, cu frumoase obiceiuri stravechi. Dupa coborarea de ieri calare a Junilor Brasovului in cetate, petrecerea nu s-a terminat si va continua si astazi. Veti putea admira strazile din centrul vechi al Brasovului care are fiecare o tema: pe una veti putea degusta vinuri romanesti si […]

Read More

Haideţi să sărbătorim împreună un Paşte Fericit!

Învierea Domnului este cu siguranța una dintre cele mai frumoase sărbători ale creștinilor, de care ne putem bucura an de an. Pentru noi este o sărbătoare speciala deoarece Hotelul Ambient a fost construit cu multa dragoste de familia noastră, iar aceasta sărbătoare ne oferă ocazia de fiecare data de a ne reuni si celebra familia, tradițiile si obiceiurile de Paste, alături de cei dragi. Suntem incantați sa va primim in aceste zile atât de speciale pentru a împărtăși cu noi momente de fericire in sânul familiei. Oferta de Paste • mic dejun bufet intre orele 7am si 10am iar duminica intre 8am si 11am • prânz sau cina tradiționala in data de 16.04.2017(exista meniu care […]

Read More

8 Martie, Ziua Internaționala a Femeii, o zi mai mult decât speciala!

Hotel Ambient va invita sa sărbătorim împreuna cea de-a 106-a aniversare a Zilei Internaționale a Femeii, o zi in care celebram lupta pentru emancipare, pentru drepturi egale cu bărbații, pentru condiții mai bune de munca si nu in ultimul rand pentru dreptul de vot a femeilor din lumea întreaga. Pentru a va bucura pe deplin de aceasta zi unica, sugeram tuturor fetelor sa viziteze Brașov, un oraș de poveste, iar noi va vom pune la dispoziție cele mai confortabile camere si restaurantul nostru pentru a va răsfață simțurile cu cele mai delicioase preparate. Pentru a va relaxa înainte de marea petrecere cu fetele, va propunem sa va lăsați pe mâinile maseurului nostru profesionist in centrul […]

Read More

Valentine´s Day, Iubire & Istorie

Hotel Ambient v-a pregătit o surpriză specială si vă așteaptă în acest an pe data de 14 Februarie, de Ziua Îndrăgostiților, într-o atmosferă unică, cu un decor romantic vin spumant și multă dragoste. Vă sugerăm să faceti un cadou persoanei iubite si sa o surprindeti cu o escapadă romantică în inima unui oraș care seduce prin frumusețea sa unică. În restaurantul nostru puteți organiza o cină romantică pentru a vă surprinde partenerul și să vă bucurati împreună de un loc în care plăcerea de a mânca este o invitație de a savura tradiționalul și modernul, rafinamentul și popularitatea, dulcele și amarul, pentru a obține texturi neobișnuite și arome delicioase. Vă recomandăm să vă predați complet […]

Read More

Poiana Brașov, un spectacol al naturii!

Sunteți pasionați de sporturile de iarna? Stațiunea de schi Poiana Brașov, o bijuterie înzăpezită situată în inima Transilvaniei și una dintre top 10 stațiuni din Europa, este un loc esențial pe care trebuie sa il vizitați pe durata șederii dumneavoastră in Brașov. Situata la doar 12 km de orașul Brașov, de unde se poate ajunge ușor în doar 20 de minute, cu autobuzele care pleacă din centru, Poiana Brașov este situata la o altitudine de 1030 de metri deasupra nivelului mării, în munții Postăvaru și înălțimea sa maxima este de 1,799 metri. Inițial, în 1895, când a fost fondat, era un cartier al Brașovului, dar în 1906 a fost declarată stațiune de iarnă și a […]

Read More