1 Decembrie, Ziua Naţională a României

Sărbătoriţi cu noi o zi care se petrece numai alături de cei dragi!

1 Decembrie 1918 este ziua în care s-a îndeplinit dorinţa tuturor românilor de a trăi liberi şi uniţi. În acest an sărbătorim 98 de ani de când s-a înfăptuit statul naţional unitar românprin hotărârea Marii Adunări Naţionale întrunită la Albă Iulia.

Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Albă Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şiDunăre) şi ŢaraUngurească (Crişana, Satmar şi Maramureş) cu România.

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti.Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătură teritorial-instituţionalã care este statul naţional.

O necesitate istoricã -naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional- s-a dovedit maiputernică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţaşi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: Statul Naţional.

În fiecare an, în toate oraşele mari din ţară au loc parade militare, manifestări culturale şiceremonia cu ocazia acestei zile, evenimente care îi reunesc alături pe românii de pretutindeni. Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează deci lupta românilor transilvăneni pentru UnitateNaţională şi marchează momentul creării României Mari.

Grupul Ambient are onoarea de a vă primi ca întotdeuna cu braţele deschise pentru a sărbători împreună această zi atât de specială, în care să comemorăm cu mândrie faptul că suntem români.

Vă aşteptăm cu drag!