Hotel Street Food

There is no love sincerer than the love of food

Ideea de street-food, deşi foarte la modă în ultimii ani în intreaga lume, are, de fapt, o istorie foarte veche. Începând cu Grecia Antică şi ajungând până în China sau Turcia, mâncarea vândută pe stradă, a avut o istorie lungă şi interesantă. Astăzi, este, fara doar şi poate, un must-have pentru mai toate oraşele sau centrele culturale, devenind parte integrantă din peisajul cultural urban.

A doua ediție a Street Food Festival Brașov va avea loc anul acesta între 24 și 28 mai la Brașov, după ce anul trecut acesta a avut loc la finele lunii august. Organizatorii au păstrat aceeași locație de anul trecut, fiind mulțumiți de modul în care s-au desfășurat lucrurile anul trecut.

Street FOOD Festival este un concept de festival debutat în 2016 la Cluj-Napoca și continuat mai departe în alte 9 orașe alături de parteneri de încredere și gurmanzi pofticioși. În 2017 festivalul a bucurat peste 300.000 de persoane cu rețete ingenioase și activități recreative reușind să cucerească gusturile unei întregi țări. Revoluția street-food a avut un impact însemnat și la nivel de comunitate prin conștientizarea nevoii de a-i ajuta pe cei defavorizați sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.

Pentru că anul 2017 a fost un real succes organizatorii au decis să prelungească numărul de zile dedicat acestui festival culinar, astfel vor fi nu mai puțin de 4 zile de desfătare a gusturilor.

Prețurile sunt pentru toate buzunarele. Sandvișurile sunt între 10 și 15 lei, burgerii costă între 20 și 30 de lei, paella este 25 de lei iar o porție de raci costă 30 de lei. Oferta culinară este foarte diversificată: vei găsi la Street Food Festival specialități din bucătăria spaniolă, paste, specialități chinezești, stake-uri, mâncăruri bavareze, burgeri, clătite, înghețată și o mulțime de alte bunătăți.

Ne e deja poftă să pornim la drum. În 2017 v-am promis o revoluție street-food și cu ajutorul partenerilor și a tuturor susținătorilor street-food am reușit. Vă mulțumim că aveți încredere în noi și vă promitem că în 2018 nu vă vom dezamăgi. Vă invităm să explorați alături de noi o nouă lume în care mâncarea bună și atmosfera relaxantă sunt la ordinea zilei. Ne vom plimba prin 11 orașe alături de cei mai buni bucătari, trupe și artiști, activități interesante pentru cei mari și cei mici și vom face călătorii culinare prin întreaga lume cu ajutorul unor rețete absolut savuroase. Suntem nerăbdători să vă dezvăluim și mai multe surprize, dar până atunci vă lăsăm să vă antrenați apetitul…vă garantăm că aveți nevoie. – Nely Borza, Project Manager Street FOOD Festival

Pentru că Street Food Festival e mai mult decât mâncare grozavă, am pregătit și Festival stage, Cinema Outdoor, Kids zone și Wine Garden.

Ne dorim să ajungi în Brașov, te cazezi la una din unitațile noastre Ambient Hotels și participi la festival.